Comisarii Gărzii de Mediu Timiș au sancționat Primăria Satchinez cu o amendă usturătoare. Asta după ce au descoperit, în urma unui control, că fosta stație de sortare a fost transformată în groapă de gunoi.
„Urmare a apariției unui material distribuit pe Facebook, prin care a fost semnalat faptul că sunt deșeuri abandonate pe fostul amplasament al stației de sortare Eco 7 Satchinez, din localitatea Satchinez, comisarii GNM SCJ Timiș au efectuat un control în data de 16.02.2023 la UAT Satchinez în calitate de deținător al terenului, fiind constatat faptul că aspectele semnalate se confirmă. Fosta stație de sortare este în stare avansată de degradare, la fel și clădirile administrative și cele tehnice, iar pe platforma betonată, cât și pe terenurile adiacente erau abandonate cantități însemnate de deșeuri: plastic, sticlă, hârtie, carton, peturi, metale feroase și neferoase, inclusiv lână și anvelope uzate”, a informat Garda de Mediu Timiș.
Ca urmare a neregulilor descoperite, comisarii instituției au aplicat o amendă în valoare de 50.000 lei. De asemenea, au dispus măsuri urgente pentru salubrizarea amplasamentului și luarea unor măsuri suplimentare în vederea prevenirii abandonării deșeurilor în locația respectivă.
Be the first to write a comment.