Vești bune pentru șoferi! Miercuri se redeschide șantierul pe drumul care leagă Timișoara de autostrada A1, prin Dumbrăvița.

Asta după ce Consiliul Județean Timiș a finalizat licitația publică lansată, fiind desemnat un câștigător. Este vorba de societatea Strabag, care se va apuca de treabă peste câteva zile.

Mai precis, compania va interveni pe tronsonul 2 al proiectului de extindere la patru benzi a drumului de legătură de pe DJ 691, porțiunea dintre centura Timișoara și autostrada A1.

Valoarea contractului se ridică la aproximativ 14 milioane de euro, cu TVA inclus, iar lucrările trebuie finalizate în cel mult șase luni.