Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, anunță că joi a fost lansată licitația pentru reluarea construcției centurii de sud a Timișoarei. Data limită pentru depunerea ofertelor este 24 aprilie.
Contractul lansat în licitație de CNAIR, prin DRDP Timișoara, are o valoare estimată cuprinsă între 394,10 milioane de lei și 411,86 milioane de lei (fără TVA), iar pentru finalizarea lucrărilor sunt alocate 12 luni.
„Traseul cu o lungime de 25,69 km include: trei poduri, nouă pasaje, patru noduri rutiere, cinci intersecții la nivel, două parcări de scurtă durată”, a afirmat ministrul Sorin Grindeanu.
Finanțarea lucrărilor va fi asigurată prin Programul Transport 2021-2027.
La data rezilierii contractului anterior cu un constructor italian, progresul fizic al lucrărilor pe centura de sud a Timișoarei era de 58,26%.
Be the first to write a comment.