În localitatea Dudeștii Noi se va realiza un nou sens giratoriu, cu bani de la Consiliul Județean Timiș. Decizia a fost luată cu scopul reducerii numărului de accidente rutiere și sistematizării intersecțiilor din județ pentru a crește gradul de siguranță al șoferilor.

Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, a predat joi amplasamentul pentru această investiție.

Potrivit reprezentanților instituției, noul sens giratoriu din Dudeștii Noi va rezolva mai multe probleme de conectivitate și de mobilitate deoarece se vor face stații de autobuz și se vor rezolva elementele care țin de canalizarea pluvială sau de utilitățile traversate de aceste drumuri.

În momentul de față, administrația județeană are 9 sensuri giratorii finalizate, 9 în execuție și încă 19 astfel de lucrări în proiectare”, a informat CJ Timiș.