Aleșii locali din Timișoara au ajuns să se contreze, în ultimele zile, pe marginea subiectului privind trei catarge pe care este arboratul steagul României, care ar urma să fie demontate. Asta după ce Primăria Timișoara a ajuns la concluzia că au fost amplasate ilegal.

Așadar, în spațiul public a apărut o dispoziție privind înlăturarea acestor catarge. Iritat de situație, Mihai Ritivoiu, prefectul de Timiș, a anunțat că va dispune un control la Primăria Timișoara.

Voi emite un ordin de prefect privind constituirea unei comisii mixte de control, cu participarea Poliției, pentru a verifica legalitatea arborării steagurilor în toate locațiile aparținând Primăriei Timişoara. Subiectul steagurilor este unul delicat. Totuşi, nu poți, din poziția de primar al unui oraş ca Timişoara, ca pentru unii să fii mumă (steaguri arborate fără nicio noimă în fața Primăriei, în numele multiculturalismului), iar pentru noi – toți cei pe care ne bucură să vedem Tricolorul fluturând oriunde şi cât mai des – să fii ciumă. Nu poți să te tocmeşti la lege într-un caz, şi să o forțezi la maxim în altul. Nu am cum să opresc demontarea celor trei drapele din intersecții, dar putem să ne asigurăm că drapelul nostru va fi măcar respectat, acolo unde este arborat. Pentru că suntem într-o perioadă de sărbătoare şi intrăm în Săptămâna Mare, îi dau termen primarului Dominic Fritz ca până la Paştele Ordodox să aprofundeze legislația privind arborarea drapelului României şi să o pună în aplicare. După Paşte, o vom face noi”, a declarat Mihai Ritivoiu.

Pe de altă parte, Dominic Fritz susține că nu a semnat încă dispoziția, astfel că, deocamdată, catargele nu vor fi demontate.

Un nou pseudo-scandal a umplut golul de idei al coaliției naționaliste din Timișoara. Știrea falsă este că eu aș fi semnat o dispoziție care ar dispune să se demonteze trei catarge din Timișoara pe care este arborat steagul României. Corect este că există o propunere a aparatului de specialitate al Primăriei, într-un ”referat de aprobare”, care îmi aduce la cunoștință că sunt mai multe construcții ilegale pe domeniul public care, conform legii, trebuie desființate”, a explicat edilul-șef.

Primarul Timișoarei a amintit faptul că aceste catarge sunt amplasate ilegal, fără autorizație de construire.

Mă uimește nonșalanța cu care auto-declarații iubitori de țară trec peste faptul că sunt amplasate ilegal, fără autorizație de construire. Și asta într-un oraș în care un alt simbol al patriotismului local prost înțeles, o poartă de intrare amplasată tot așa fără autorizație și căzută la prima furtună, a omorât în 2017 un cetățean al acestei țări. S-a deschis un dosar penal, dar pare-se că deschis a rămas. Cine vrea ca un tricolor să fie arborat pe o construcție care nu respectă tocmai legea țării pe care steagul vrea s-o onoreze? Libertate (albastru) – Dreptate (galben) – Frăție (roșu) pe un catarg care sfidează dreptul și pune siguranța cetățenilor în pericol? Ce fel de patriotism e asta? Iubesc steagul României. Îl port cu mândrie și speranță și mă bucur să-l văd arborat în oraș tocmai pentru că eu cred în valorile pe care le exprimă. Nu îl folosesc pentru propagandă politică ieftină. Iau în serios obligațiile mele ca primar și nu mă las intimidat de nimeni în aplicarea legii. Voi studia documentele transmise de colegi și voi analiza dacă există o variantă legală și sigură pentru ca aceste catarge puse în 2019 să rămână. Indiferent de soarta catargelor, tricolorul României, la fel ca steagul Uniunii Europene, va sta mereu în locul pe care îl merită: fluturând cu mândrie pe străzile Timișoarei”, a precizat Dominic Fritz.