Pentru a evita formarea de cozi, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a luat decizia de a începe, în această săptămână, lucrări de amenajare a unei benzi provizorii de circulație pe DN6, în zona Plugova, pe partea dreaptă. Este vorba de șoseaua care leagă Oltenia de Banat, pe care o porțiune de peste doi metri s-a surpat.
În aceste condiții, instituția transmite că se va circula cu restricții, pe banda provizorie și pe o bandă a actualului drum. În paralel, pe actualul drum, se vor face în continuare completări cu material granular pentru a se elimina tasarea și denivelările.
„Acestea sunt soluții temporare, pentru asigurarea traficului, o soluție finală urmând a se lua după ce se vor face foraje la mare adâncime, expertize tehnice și geotehnice”, a informat DRDP Timișoara.
Instituția susține că, în ultimele zile, au fost încărcate 10 camioane de material granular pentru aplanarea denivelării și menținerea traficului.
„Tasarea este una pe verticală, cauza principală a acesteia urmând să fie stabilită doar după efectuarea forajelor. Ploile abundente din ultima perioadă, precum și afluxul foarte mare de autovehicule și mașini de mare tonaj sunt doar unele dintre cauzele care au favorizat această tasare. Lucrarea realizată anterior în regim de urgență, pentru a se asigura traficul în această perioadă aglomerată, a fost executată respectându-se toate normele în vigoare pentru specificul lucrării de remediere: șanțuri de gardă, un dren longitudinal de 50 metri lungime, excavații la peste 2 metri adâncime, trei drenuri transversale pentru captarea infiltrațiilor de apă din sistemul rutier, refacerea sistemului rutier cu geotextile, piatră brută, balast, strat de piatră spartă și trei straturi de asfalt. Din păcate, planul de alunecare a fost de o amplitudine mai mare, tasarea putând fi identificată doar prin investigații geotehnice specifice. După obținerea acestor date, se pot stabili soluțiile finale de consolidare a drumului”, au explicat reprezentanții instituției.
Be the first to write a comment.