Colterm a reușit să mai treacă o cumpănă. Societatea de termoficare a Timișoarei a cumpărat în ultimul moment certificatele de poluare aferente anului trecut. Vă reamintim că termenul limită era data de 30 aprilie. Dacă nu s-ar fi conformat, Colterm risca să primească o nouă amendă usturătoare.

Dorim să aducem la cunoștința timișorenilor faptul că am reușit să îndeplinim pe deplin obligațiile de mediu privind certificatele de poluare EUA, aferente anului 2022, respectiv să obținem un număr total de 227.582 certificate, din care 182.622 pentru CET Sud și 44.960 pentru CT Centru. Mai exact, Colterm S.A. – în insolvență a primit, cu titlu gratuit, un număr de 29.059 certificate EUA (16.674 pentru CET Sud și 12.385 pentru CT Centru), diferența de 198.523 fiind cumpărată, după cum urmează: 165.948 pentru CET Sud și 32.575 pentru CT Centru”, a informat Colterm.

Valoarea totală a certificatelor de poluare EUA achiziționate s-a ridicat la o sumă de peste 18,2 milioane de euro, însemnând un preț mediu aferent celor patru tranzacții efectuate în vederea achiziției de 91,6989 euro/certificat.