Mai multe garaje din zona Șagului vor fi demolate. Este vorba de 22 de astfel de construcții situate lângă Parcul Clăbucet.

Săptămâna viitoare începem să demolăm garaje din zona Calea Șagului, lângă Parcul Clăbucet. Anul trecut am emis dispozițiile de demolare și am cerut celor care le au în proprietate să le demoleze. Pe cele care rămân, le demolăm noi. Azi am afișat notificarea de demolare pentru 22 de garaje, prin care cerem golirea lor. E începutul unei campanii mai ample de eliberare a domeniului public. Vom continua cu aceste demolări urmând toți pașii legali și în alte zone. Reamenajăm spațiul public cu banii din abonamentele Timpark”, a declarat Dominic Fritz, primarul Timișoarei.

În locul garajelor demolate vor fi amenajate locuri de parcare noi, cu alei pietonale și insule de verdeață.