Continuă căutările cu scopul găsirii celor patru persoane, doi copii și doi adulți, dispărute în râul Mureș. Vă amintim că, în urmă cu două zile, o barcă în care se aflau 11 persoane s-a răsturnat în Mureș, în zona Periam Port. Un copil de trei ani a murit, iar alte patru persoane au fost date dispărute.
ISU Timiș anunță că, marți, căutările au fost reluate cu efective mărite.
„Scafandrii timișeni efectuează o simulare cu manechin, în proximitatea locului unde barca cu 12 persoane s-a răsturnat. Cu ajutorul unui manechin se poate urmări ce se întâmplă cu un corp atunci când este luat de curenţii puternici”, a informat instituția.
Mai mult, ISU Timiș a solicitat sprijinul autorităților ungare, fiind începute căutări și pe sectorul Macau (Ungaria) – Nădlac (România). De asemenea, a fost întocmită și o hartă de căutare-salvare, împărțită pe patru sectoare.
Totodată, elicopterul SMURD Arad a survolat și astăzi zona de căutare a persoanelor dispărute.
Be the first to write a comment.