Veste bună adusă de Consiliul Județean Timiș. Punctul de trece a frontierei de la Triplex Confinium se deschide sâmbătă, 20 mai.

Așadar, publicul este așteptat începând cu ora 10.00, până duminică la ora 02.00 noaptea, timp în care se va putea circula liber între România, Ungaria și Serbia, pe baza unui act de identitate pentru controlul de frontieră.

Devenită, deja, o tradiție, de peste 25 de ani, deschiderea graniței de la Triplex Confinium va începe cu o ceremonie la care participă autoritățile din România, Ungaria și Serbia. După discursurile de bun-venit, va urma crosul transfrontalier al copiilor din localitățile Beba Veche (România), Kübekháza (Ungaria) și Maidan-Rabe (Serbia)”, a informat Consiliul Județean Timiș.

Pentru localnici, cu ocazia Zilelor DKMT și a evenimentului de la Triplex Confinium, în toate cele trei sate de lângă frontieră, sunt organizate petreceri. Ulterior, la Pecica, este programată întâlnirea membrilor și Adunarea Generală a Cooperării Regionale DKMT.