Adrian Lulciuc, liderul consilierilor locali PNL din Timișoara, a fost declarat în incompatibilitate de către Agenția Națională de Integritate, în luna aprilie. Asta după ce ar fi vândut măști unor societăți din subordinea Primăriei Timișoara, în perioada pandemiei de Covid-19. În aceste condiții, USR Timiș a decis să-i solicite demisia din funcția de consilier local.

Demisia, Lulciuc! Adrian Lulciuc, liderul peneliștilor din Consiliul Local Timișoara, a fost prins cu mâna în borcanul cu miere. Și-a folosit funcția de Consilier Local pentru a face afaceri cu bani publici, deși este interzis prin lege. Au trecut mai bine de șase săptămâni de când Adrian Lulciuc, liderul de grup PNL din Consiliul Local Timișoara, a fost declarat oficial în stare de incompatibilitate de către Agenția Națională de Integritate (ANI). Este o acuzație gravă și inacceptabilă pentru un reprezentant al cetățenilor. Lulciuc a obținut un profit financiar în urma unor afaceri cu companiile aflate în subordinea Consiliului Local, deși legea interzice consilierilor locali sa obțină venituri de pe urma companiilor din subordinea Primăriei”, a informat USR Timiș.

Useriștii susțin că din aceste contracte, Adrian Lulciuc a câștigat 24.000 de lei de la Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) și 42.840 de lei de la Societatea de Drumuri Municipale (SDM).

Aceste afaceri ridică întrebări cu privire la etica și integritatea consilierului PNL Adrian Lulciuc în calitate de reprezentant al cetățenilor. Nu mai putem tolera asemenea comportament. El trebuie să își asume răspunderea pentru faptele sale și să-și dea demisia. Timișoara merită reprezentanți onești și devotați, nu profitori ai banilor publici. Este clar că Adrian Lulciuc nu mai are legitimitatea morală și etică de a ocupa funcția pe care o deține în Consiliul Local Timișoara. Cetățenii merită reprezentanți care să le fie loiali și să acționeze în interesul lor, nu în interesul propriu sau al partidului”, mai arată USR Timiș.