S-au finalizat controalele în centrele rezidențiale din județul Timiș.

Prefectura Timiș informează că cele 112 centre au fost verificate în perioada 10 – 16 iulie, fiind aplicate 238 de sancțiuni, ca urmare a neregulilor descoperite.

Cuantumul cel mai scăzut al sancțiunilor acordate de către o instituție de control a fost de 500 lei (o sancțiune), iar cel mai ridicat de 56.000 lei (trei sancțiuni cumulate). Suma totală a sancțiunilor acordate de toate instituțiile de control în perioada mai sus amintită se ridică la 1.472.700 lei”, a transmis instituția.

De asemenea, a fost suspendată activitatea a cinci centre, până la remedierea deficiențelor constatate.

La unul dintre cele cinci centre, respectiv la Centrul pentru persoane fără adăpost al Fundației Timișoara ’89, a fost ridicată ulterior măsura de suspendare a activității, în prezent fiind patru centre cu activitatea suspendată. În prezent sunt relocate un număr total de 40 de persoane adulte și 21 de copii. Din cele 112 centre controlate, 78 sunt entități private, iar 34 sunt entități publice”, a detaliat Prefectura Timiș.