S-a mai făcut un pas important în ceea ce privește realizarea drumului de mare viteză Filiași – Lugoj. Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, anunță că miercuri CNAIR a semnat contractul pentru proiectarea lotului 3 al acestei șosele, care va avea o lungime totală de 230 kilometri.
Asocierea de proiectanți români are la dispoziție 22 de luni pentru finalizarea studiului de fezabilitate necesar construcției lotului Domașnea – Caransebeș, cu o lungime de 44 kilometri. Contractul, cu o valoare de 22,29 milioane de lei, fără TVA, este finanțat prin Programul Transport 2021-2027.
„În acest moment, între Filiași și Caransebeș (179 kilometri), sunt semnate 3 din cele 4 contracte pentru proiectarea drumului de mare viteză Filiași – Lugoj. După ce va fi construit, acest drum va contribui la dezvoltarea economică a zonelor tranzitate prin asigurarea accesului persoanelor și mărfurilor la rețeaua TEN-T”, a declarat Sorin Grindeanu.
Be the first to write a comment.