O delegație din Austria se află în acest sfârșit de săptămână la Timișoara. Aceasta este formată din Ernst Woller, președinte al Parlamentului Regional Viena, ambasadorul Margit Bruck-Friedrich, manager interimar al Ambasadei Austriei la Bucuresti, Georg Oberreiter, adjunct-şef de misiune la Ambasada Austriei, și Georg Bardeau, consul onorific al Austriei la Timișoara.
Membrii delegației au realizat o vizită atât la Consiliul Județean Timiș, cât și la Primăria Timișoara.
„Este dreptul României să facă parte din spațiul Schengen și să beneficieze de toate avantajele statutului de membră a UE. România a investit mai bine de 1 miliard de euro pentru protejarea frontierelor externe ale UE. România şi-a îndeplinit toate responsabilitățile privind protejarea frontierelor externe al UE, fapt recunoscut de către Comisia Europeană în raportul său din 2021. România şi-a exprimat deschiderea chiar pentru vizite complementare ale experților din toate țările membre UE care au întrebări suplimentare sau îndoieli. Este rândul Austriei să își depășească problema politică și, în 5 decembrie, luna viitoare, să renunțe la blocarea intrării României în spațiul european de liberă circulație. Frica actualului guvern austriac că locurile de muncă vor fi ocupate de români nu are o bază solidă, deoarece românii sunt liberi să circule deja din 2007. Faptul că românii pleacă să muncească în străinătate după ce statul român a investit în educația lor, în crearea aptitudinilor lor, reprezintă chiar un mare câștig pentru ei. Mai mult, Austria asigură zeci de mii de locuri de muncă în țara de origine tocmai datorită faptului că investește în Romania, ca parte a lanțului economic”, a afirmat Alin Nica, șeful CJ Timiș, în fața delegației.
Despre importanța aderării României la spațiul Schengen a vorbit și Dominic Fritz.
„Primarul Timișoarei a pledat pentru importanța promovării unei imagini reale a României în spațiul european, care să ajute la schimbarea unor mentalități perimate. Atât Președintele Parlamentului Regional din Viena, cât Excelența Sa, Margit Bruck-Friedrich, au agreat să transmită un mesaj de susținere în privința legitimității României de a fi partener egal și cu drepturi depline în proiectul european”, a informat Primăria Timișoara.
Be the first to write a comment.