În acest sfârșit de săptămână a început „Timișoara la nesfârșit”, evenimentul de închidere al anului Capitalei Europene a Culturii.

La Teatrul Național din Timișoara a avut loc o gală de închidere, la care au fost invitați să participe operatori culturali și personalități ale vieții publice și culturale timișorene, diplomați, reprezentanți ai altor Capitatele Culturale Europene, oameni politici din România și din Uniunea Europeană.

Timișoara la nesfârșit a început. Mă uit la acest an mult prea scurt cu o gratitudine copleșitoare: Gratitudine pentru mobilizarea și implicarea de care a dat dovadă întreaga societate timișoreană, mult dincolo de granițele culturii, mult dincolo de cele peste 2.000 de evenimente la care au participat peste 1,3 milioane de oameni. Gratitudine pentru atenția și iubirea pe care a primit-o Timișoara din România și Europa. Gratitudine pentru faptul că am redescoperit acele valori și viziuni care, cu toată diversitatea noastră istorică și individualitatea noastră modernă, ne leagă unii de ceilalți și care formează din noi, timișorenii, o comunitate. Azi nu este despre o recunoștință nostalgică, în care ne încălzim cu amintiri despre cât de frumos a fost. Azi este despre o recunoștință provocatoare, care ne face să spunem: Mulțumim, 2023, că ne-ai amintit de ce suntem în stare”, a afirmat primarul Dominic Fritz.

Apoi a început distracția în Piața Unirii. Pe scena din centrul orașului a urcat Delia, precum și artista internațională Katie Melua. Seara s-a încheiat cu spectacol aerian de excepție.

În această seară, începând cu ora 20.00, atmosfera va fi întreținută în Piața Unirii de EMMA, Roisin Murphy și Jessie J.