Maia Sandu este prima laureată a Premiului Timișoara pentru Valori Europene, în valoare de 30.000 euro. Președintele Republicii Moldova se va afla la Timișoara, la invitația primarului Dominic Fritz, în perioada 12 – 13 ianuarie 2024, pentru a primi această distincție.
„Premiul s-a atribuit într-un proces cu mai multe etape, de către un juriu format din personalități de vârf ale corpul profesional românesc în diverse domenii. În desemnarea Excelenței Sale, Maia Sandu, Președinta Republici Moldova drept câștigătoare a Premiului Timișoara pentru Valori Europene pentru anul 2023, membrii juriului apreciază claritatea viziunii sale europene și determinarea cu care o urmărește. Maia Sandu a crezut în aspirațiile europene ale Republicii Moldova atunci când mulți le considerau o utopie. Cu o putere de muncă incredibilă, cu mult curaj și cu un bun simț rar întâlnit în politică, Maia Sandu luptă cu perseverență pentru creionarea unui drum european pentru Moldova”, a transmis Primăria Timișoara.
Săptămâna trecută, Consiliul European a votat în unanimitate demararea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Premiului Timișoara pentru Valori Europene a fost înființat anul acesta de către primărie. Premiul onorează personalități recunoscute pe plan internațional care, cu determinare, curaj și creativitate, promovează sau apără valorile europene în interiorul și în afara Uniunii Europene. Dotarea premiului cu 30.000 euro este susținută din contribuțiile unor companii timișorene.
„În vremurile de criză pe care le traversăm, Timișoara este pregătită să își asume o voce clară în apărarea și promovarea valorilor europene. Aceste valori sunt și valorile Timișoarei: libertate, democrație, diversitate, toleranță. Sunt valori pe care Timișoara le-a câștigat cu curaj și sânge în Decembrie 1989. Le-a afirmat cu efervescență în acest an în calitate de Capitală Europeană a Culturii. Premiului Timișoara pentru Valori Europene este afirmarea concretă a spiritului Timișoarei, încărcat de curaj și libertate”, a spus primarul Dominic Fritz.
Membrii juriului sunt: Mircea Cărtărescu (București), scriitor; Iulia Motoc (Haga), judecător al Curții Penale Internaționale; Cristian Măcelaru (Koeln), director muzical al Orchestrei Naționale a Franței; Simona Miculescu (Paris), Ambasadoare, Delegat Permanent al României pe lângă UNESCO; Anca Miruna Lăzărescu (Muenchen), regizoare și scenaristă; Adriana Babeți (Timișoara), scriitoare și critic literar; și Dominic Fritz, primarul Timișoarei.
Be the first to write a comment.