Pasajul Solventul, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din Timișoara, primește încă o tranșă de bani de la Guvern.
Ministerul Dezvoltării anunță că, în această săptămână, a virat aproape 600 milioane lei, în vederea decontării facturilor pentru 366 de obiective finanțate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” din întreaga țară.
Pe listă se află și pasajul inferior Solventul din Timișoara, care va primi 2,8 milioane de lei.
Pasajul subteran Solventul va fi racordat cu strada Gării și Calea Bogdăneștilor. Se va întinde pe o lungime de 87 de metri și va subtraversa 67 de metri de linii de cale ferată.
Valoarea totală a investiției se ridică la 132 milioane de lei.
Be the first to write a comment.