Agenția pentru Protecția Mediului Timiș anunță că, joi, a emis acordul de mediu pentru proiectul „Autostrada Timișoara – Moravița”, aflat în faza studiului de fezabilitate.

Noua șosea de mare viteză va fi amplasată „în extravilan/intravilan UAT Remetea Mare, Recaș, Bucovăț, Moșnița Nouă, Giroc, Sacoșu Turcesc, Pădureni, Liebling, Jebel, Voiteg, Birda, Deta, Denta, Moravița, domeniul public și/sau privat al UAT și în proprietatea privată a persoanelor fizice și/sau juridice, județul Timiș”.

Lungimea traseului este de 73 kilometri și include punctul de trecere a frontierei cu Serbia.

Proiectul propus se suprapune parțial cu siturile Natura 2000 ROSCI0109 Lunca Timişului şi ROSPA0128 Lunca Timişului și se afă în vecinătatea rezervației naturale RONPA0755 Arboretumul Bazoș (la aproximativ 400m); Realizarea proiectului nu va afecta integritatea rețelei Natura2000 și terenuri naturale cu valoare ecologică ridicată sau zone cu areale naturale ce pot reprezenta habitat pentru diverse specii, urmând a se respecta măsurile de protecție stabilite prin avizul Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate”, a informat Agenția pentru Protecția Mediului Timiș.