În prag de alegeri, documentația pentru noul stadion al Timișoarei urmează să fie avizată. Mai precis, Hotărârea de Guvern de aprobare a indicatorilor tehnico-economici pentru arena „Dan Păltinișanu” va fi votată în ședința care va avea loc săptămâna viitoare.
Acesta este ultimul pas procedural înaintea demolării vechii arene timișorene. Potrivit PSD Timiș, premierul Marcel Ciolacu ia în calcul ca această ședință a Executivului să aibă loc la Timișoara.
„Am avut astăzi o ultimă discuție cu premierul Marcel Ciolacu pe acest subiect și am primit asigurări că Hotărârea de Guvern va fi aprobată în ședința care va avea loc săptămâna viitoare, poate chiar la Timișoara. Dacă această ședință a Guvernului se va ține la Timișoara, vorbim despre un gest simbolic pentru că acest stadion este cea mai mare dorință a iubitorilor de sport din orașul și județul nostru. Totodată, prezența Guvernului la Timișoara arată deschiderea Executivului față de oraș și proiectele importante pe care le implementăm”, a declarat Alfred Simonis, președintele PSD Timiș.
Be the first to write a comment.