După ce Primăria Timișoara l-a pus pe lista neagră, constructorul de la Școala 30 din zona Soarelui a decis să tărăgăneze lucrările de extindere a unității de învățământ. Primăria Timișoara nu a stat cu mâinile în sân, astfel că i-a trimis o solicitare pentru încetarea contractului și penalități de întârziere de aproape 2,7 milioane de lei.
„La Școala 30 învață 2.000 de copii pentru care construim două corpuri noi de clădire și modernizăm vechea școală. Șantierul trebuia să fie gata în 17 ianuarie. În realitate, noile clădiri sunt finalizate doar la 70% deși l-am somat constant să termine investiția. Prin mai multe canale au ajuns la noi declarații ale patronului firmei cum nu vrea să finalizeze lucrarea în timpul campaniei electorale. Un cinism revoltător și un joc politic dus mult prea departe, împotriva timișorenilor. De unde înverșunarea lui? Împotriva acestui constructor în 2022 am dat un certificat negativ pentru că a prezentat o asigurare falsă pentru reabilitarea Liceului Lenau, clădirea de pe Gheorghe Lazăr. Asta înseamnă că nu se mai poate prezenta la licitații, dar din păcate la acel moment avea deja contractul pentru Școala 30”, a declarat Dominic Fritz.
În ultimii trei ani, Primăria Timișoara a dat cinci astfel de certificate negative.
„Prin comparație, Robu a pus pe lista neagră o singură firmă în 8 ani de primar. Bătaia de joc a constructorului față de banii publici e și mai greu de suportat pentru că vorbim de o investiție așteptată de mii de copii și părinți. Îl va costa scump și nu va mai lucra cu Primăria niciodată, dar de nerecuperat sunt nervii celor care depind de finalizarea șantierului. Acum vom trage tare să licităm restul lucrărilor”, a adăugat Dominic Fritz.








Be the first to write a comment.