Apartamentele noi din Timișoara au ajuns să fie scoase la vânzare la prețuri care le depășesc pe cele din București, conform Indicelui Imobiliare.ro, după scumpiri cu aproape 15% în 12 luni.

Pe piața rezidențială locală a putut fi observat, astfel, al doilea cel mai semnificativ avans la nivelul prețurilor în rândul marilor orașe din țară, depășit doar de cel înregistrat în București”, a informat Imobiliare.ro.

În prezent, un apartament finalizat în orașul de pe Bega în ultimii cinci ani poate fi cumpărat cu 1.885 euro/mp util. 

Locuințele noi au fost, totodată, cele mai atractive pentru potențialii cumpărători în primul trimestru din 2024, în ciuda faptului că nivelul interesului pe plan local a fost mai restrâns decât la începutul anului trecut.

Oferta de apartamente și case noi a inclus aproape 2.000 de unități în același interval de timp, fiind cu 19% mai bogată decât în trimestrul I din 2023.