Noi discuții au avut loc, în această săptămână, pe tema împărțirii banilor de la Consiliul Județean Timiș către primării. Așadar, consilierii județeni PSD și PNL au depus un proiect de hotărâre care prevede o alocare diferită a fondurilor.
„Această propunere are în spate inclusiv discuții cu primarii din județ, discuții purtate pe baza nevoilor pe care fiecare le are în comunitatea pe care o administrează, așa cum este și firesc. Nu are în spate exclusiv apartenențe politice, așa cum a gândit-o președintele încă în funcție al CJ Timiș, Alin Nica, o modalitate profund incorectă și discreționară! Propunerea noastră cuprinde inclusiv finanțare pentru municipiul Timișoara, oraș care nu a primit sprijin de la administrația județeană în acești 3 ani de zile de administrație Nica”, a declarat Alexandru Iovescu, liderul consilierilor județeni PSD.
Pe de altă parte, Alin Nica, președintele CJ Timiș, susține că potrivit noului proiect de hotărâre propus, 87% din banii prevăzuți pentru drumurile județene vor fi tăiați.
„Am primit un proiect de hotărâre inițiat de un număr de 19 consilieri județeni prin care se propune tăierea a peste 83% din banii alocați pentru drumurile județene. Ceea ce mi se pare o iresponsabilitate maximă din partea consilierilor care au propus acest lucru, pentru că se pun în pericol vieți, se pun în pericol bunuri ale locuitorii lor care trăiesc de-a-a lungul acelor drumuri județene și care folosesc aceste drumuri județene. Localități ca Periam, Pesac, Variaș și Ohaba Lungă, Boldur, Buziaș, chiar și Deta, Ghilad, Beba Veche nu vor mai avea șansa să aibă un drum reabilitat sau reparat sau să circule în condiții de siguranță. Din cauza acestei iresponsabilități a consilierilor PSD și PNL care au propus această hotărâre, evident că din punctul meu de vedere e clar o continuare a unui mod de lucru cu care am fost obișnuit din partea PSD, acela de a lua, ca apoi să vină ei să dea în mărinimia lor o condiționare, practic o condiționare față de locuitori, față de cetățeni, mai ales în aceste momente preelectorale, ceea ce este foarte periculos și foarte grav, pentru că poate PSD, obișnuit cu astfel de condiționări în alte părți din țară”, a afirmat Alin Nica.
Be the first to write a comment.