O nouă bătaie între elevi în județul Timiș! De data aceasta, o fată și un băiat, elevi în clasa a VII-a la liceul din Gătaia, și-au aruncat pumni și picioare. Incidentul a avut loc în timpul cursurilor, fiind anchetat de polițiști.
„La data de 22 mai a.c., polițiștii orașului Gătaia s-au sesizat din oficiu, sub supravegherea procurorului de caz cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe. În fapt, la data de 21.05.2024, la o unitate școlară din Gătaia, ar fi avut loc o altercație între doi elevi, în vârstă de 14 și 15 ani. Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor cauzelor și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, a informat IPJ Timiș.
În acest caz, o anchetă a fost deschisă și de către Inspectoratul Școlar Timiș, iar la final se vor stabili măsurile care vor fi luate.
„Cu privire la incidentul care s-a produs în cursul zilei de ieri, 22.05.2024, de la Liceul Teoretic Gătaia, în acest moment, I.Ș.J. Timiș este în măsură să vă transmită următoarele informații. Altercația a avut loc între doi elevi ai clasei a VII-a. Direcțiunea unității de învățământ a informat familiile acestora și Poliția din Gătaia, care, la rândul ei, a informat Biroul Siguranță Școlară asupra evenimentului care s-a desfășurat, în timpul programului școlar, în unitatea de învățământ. În acest moment, atât Poliția, cât și unitatea de învățământ întreprind măsurile necesare. În ceea ce privește acțiunile aflate în desfășurare la nivelul școlii, suntem în măsură să vă informăm că se investighează cauzele care au dus la producerea incidentului, în scopul aplicării măsurilor care se impun, în virtutea normativelor care guvernează unitățile de învățământ”, a transmis Inspectoratul Școlar Timiș.
Be the first to write a comment.