Sorin Grindeanu, însoțit de premierul Marcel Ciolacu și de deputatul Alfred Simonis, au realizat, sâmbătă, o vizită pe șantierul ultimului lot lipsă al autostrăzii A1 Lugoj – Deva.
„Constructorii sunt pregătiți să înceapă lucrările pe Lotul 2 al Autostrăzii Lugoj-Deva! Este un proiect greu, finanțat prin PNRR, care presupune inclusiv construcția a două tuneluri unidirecționale până în 2026. Autorizația de construire pentru prima secțiune (E1) a acestui lot a fost emisă, iar acum constructorii sunt mobilizați în șantier cu 112 muncitori și 116 utilaje, din care o parte sunt pregătite pentru începerea lucrărilor la tunelul cu două galerii în lungime de 2,13 km. În maximum două săptămâni, constructorul va trimite și varianta finală a Proiectului Tehnic pentru secțiunea cu tuneluri (E2) ceea ce va permite și emiterea Autorizației de Construire și pentru acesta. Practic, această abordare etapizată permite pregătirea accesului spre secțiunea cu tuneluri, abordarea eficientă a fluxurilor tehnologice și implicit respectarea termenelor asumate prin PNRR”, a declarat ministrul Transporturilor.
Totodată, Marcel Ciolacu a susținut că în zonă nu ar fi urși, deși este nevoie de construirea unor tuneluri pentru urși.
„Am vizitat astăzi șantierul Autostrăzii A1, singura parte nefinalizată încă din cauza celebrelor tuneluri pentru urși, deși nu a mai fost văzut vreun urs în zonă de ani de zile… După multe contestații, iată încep lucrările pentru finalizarea celor 9.13 km și două tuneluri. Astfel, calvarul șoferilor nevoiți să meargă în cozi interminabile va lua sfârșit! Iar toți românii vor putea circula – fără întrerupere – pe Autostrada A1, de la Nădlac până la Boița! Ne respectăm promisiunile făcute! În mai puțin de 2 ani, am lansat lucrări de autostrăzi comparabile cu ceea ce s-a construit până acum în 30 de ani. Îi mulțumesc domnului Sorin Grindeanu pentru tot efortul depus”, a afirmat premierul României.
Be the first to write a comment.