Un accident rutier înfiorător a avut loc, în această noapte, pe un drum din județul Timiș. Un șofer a pierdut controlul volanului la trecerea la nivel cu calea ferată și a ieșit în afara părții carosabile. În urma impactului, trei bărbați au murit.

La data de 29.06.2024, în jurul orei 04:40, un bărbat, în vârstă de 38 de ani, a condus un autoturism pe DJ 692B dinspre DN 6 înspre centrul comunei Tomnatic, iar la trecerea la nivel cu calea ferată, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe sensul opus de mers, a lovit trei arbuști ornamentali, a ieșit în afara părții carosabile și a intrat în coliziune cu gardul unui imobil. În urma accidentului, conducătorul auto și alți doi bărbați, în vârstă de 47 și 62 de ani, au decedat. Alți doi tineri, pasageri în același autoturism, în vârstă de 21 și 27 de ani, au fost răniți și transportați la spital”, a informat Poliția Timiș.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă și efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii acestui accident.