Județul Timiș are o singură medie de zece la examenul de Bacalaureat. Nota maximă a fost obținută de către Ana Cîrjea, de la Colegiul Național „C. D. Loga” din Timișoara.
„Voi studia cercetare în matematică. Facultatea o voi urma în străinătate, dar este posibil ca la final să mă întorc în România. Am fost admisă deja la o universitate din Paris, iar de la o alta, din Zurich, voi primi răspuns după ce voi trimite rezultatele de la Bacalaureat”, a afirmat Ana Cîrjea.
Rezultatele înainte de contestații de la examenul de Bacalaureat au fost făcute publice luni. În județul Timiș, promovabilitatea este de 72,47%. Contestațiile se depun până la ora 18.00, urmând ca rezultatele finale să fie afișate în data de 12 iulie.
Be the first to write a comment.