Pentru prima dată în ultimii 15 ani, pe străzile din Timișoara vor circula troleibuze noi. Primăria Timișoara anunță că a atribuit prin licitație două loturi de firobuze. Lotul I, care include opt troleibuze de 12 metri cu baterii, și lotul II, cu 25 de troleibuze articulate de 18 metri, beneficiază de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Câștigătoarea licitației este compania Bozankaya.

Este încă o etapă din strategia noastră de a crește atractivitatea transportului în comun din Timișoara și de a le oferi călătorilor condiții decente de deplasare. De altfel, în ultimii ani am reușit să modernizăm flota cu 70 de tramvaie și autobuze electrice noi, și această modernizare continuă. Mai avem de lucru până când transportul public va deveni principala opțiune de călătorie a timișorenilor, dar este încurajator să vedem că în mai puțin de 3 ani, am înregistrat o creștere a utilizării transportului public de la 31% la 51%. Asta înseamnă că suntem pe drumul cel bun”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Contractele pentru noile troleibuze vor fi semnate în perioada imediat următoare, când va fi stabilit și graficul pentru livrarea fiecărui mijloc de transport. Valoarea celor opt troleibuze din lotul I este de 20,2 milioane de lei, fără TVA, iar cele 25 de troleibuze din lotul II costă 78,3 milioane de lei, fără TVA.

Primăria Timișoara a atras finanțări europene pentru 150 de autobuze, tramvaie și troleibuze moderne și nepoluante, care vor fi în circulație până în 2026.