Se circulă din nou fără restricții pe sectorul Coșava – Margina al DN68A. În această noapte, au fost finalizate lucrări de reparații.

Ca urmare a deteriorărilor cauzate de traficul intens din zonă, DRDP Timișoara a intervenit, în perioada 25 iunie – 25 iulie, pentru repunerea acestui sector de drum în siguranță (zona Coșava). În lipsa reparațiilor exista riscul ca drumul să devină impracticabil. S-a lucrat sub trafic, 24 de ore din 24, de luni până vineri săptămânal, iar circulația a fost direcționată prin semafoare (mai puțin în week-end când s-a circulat pe ambele benzi). Constructorul a mobilizat permanent în șantier numărul de muncitori și de utilaje necesar fiecărei etape a lucrărilor”, a declarat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.

De la începutul săptămânii viitoare, DRDP Timișoara va interveni în regie proprie pentru trasarea marcajelor.

Această operațiune nu poate fi realizată imediat după asfaltare deoarece este necesară o perioadă de timp pentru eliminarea substanțelor volatile din bitum. În zona respectivă DN68A preia întreaga circulație de pe A1 până în momentul în care secțiunea autostradă Margina – Holdea (secțiunea cu tuneluri) va fi finalizată (2026)”, a precizat Sorin Grindeanu.