O parte dintre locuitorii județului Timiș au primit, vineri după-amiază, mesaje Ro-Alert. Asta după ce au izbucnit două incendii uriașe de vegetație uscată, în localitățile Urseni și Carani, iar pompierii se luptă cu flăcările.

Potrivit ISU Timiș, pompierii din cadrul Detașamentelor 1 si 2 Timișoara și Stației Buziaș intervin cu zece autospeciale pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetație uscată în localitatea Urseni. Incendiul s-a manifestat pe mai multe focare, chiar și pe ambele părți ale căii ferate, în condiţii de vânt, cu pericol de propagare la locuințe. În sprijin au fost solicitați pompierii voluntari din comunele Moșnița Nouă și Giroc, precum și efective de Poliție și Jandarmerie.

Facem precizarea că incendiul nu a afectat circulația feroviară ori traficul rutier în zonă. Suprafață totală incendiată se apropie de 20 hectare”, a transmis ISU Timiș.

În același timp, în satul Carani a izbucnit încă un asemenea incendiu. Suprafață totală incendiată este de cinci hectare de vegetație uscată. În urma incendiului au ars și două căpițe de fân. În sprijin acționează Serviciul Privat pentru Situații de Urgență Biarena. Incendiile sunt localizate, misiunea fiind în dinamică.

Pentru gestionarea eficientă a tuturor situațiilor de urgență, la nivelul Detașamentelor 1 și 2 de Pompieri Timișoara s-a dispus creșterea capacității operaționale. De asemenea, a fost emis mesaj de avertizare a populației din zona vizată prin sistemul Ro-Alert.

Facem apel la cetățeni să nu igienizeze terenurile prin incendiere! Reamintim faptul că arderea vegetației este strict interzisă! Totodată, există risc major de propagare rapidă a incendiilor – vântul și condițiile meteorologice pot transforma rapid un foc mic într-un incendiu de proporții. Incendiile de vegetație pot ajunge în zone locuite, punând în pericol casele și viețile oamenilor. De asemenea, nu utilizați focul deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt. Fiți vigilenți și semnalați orice început de incendiu la numărul unic pentru apeluri de urgență 112”, a informat ISU Timiș.