Vești proaste pentru șoferi! Timp de aproape două săptămâni, în perioada 26 august – 06 septembrie, traficul rutier va fi închis pe Calea Timișoarei din Giroc, în vederea realizării unor lucrări importante.
„În conformitate cu adresa nr. 3/7/1/323/ 21.08.2024 primită din partea CFR, Divizia Investiții, vă informăm că, începând cu data de 26 august, traficul rutier pe Calea Timișoarei, la trecerea de cale ferată, va fi închis pentru o perioadă de 12 zile pentru execuția lucrărilor la infrastructura drumului și a căii ferate. Aceste lucrări sunt necesare pentru sporirea siguranței rutiere cât și pentru realizarea ulterioară a unui sens giratoriu în dreptul șoselei de centură”, a informat Primăria Giroc.
Pe perioada lucrărilor, circulația rutieră pentru legătura între strada Dacilor (UAT Giroc) si prima intersecție de după calea ferată, va fi dirijată astfel: accesul către localitatea Giroc se va face prin DN59 (Calea Șagului din Municipiul Timișoara): pentru traficul greu (marcat cu roșu în imagine) varianta de traseu va fi: TN km 2 + 266 Calea Timișoarei (DJ 595) – Strada Lacului – Strada Islaz – Calea Chișodei (Municipiul Timișoara) – DN 59 (Calea Șagului din Municipiul Timișoara) – B-dul Liviu Rebreanu – Calea Martirilor 1989 (DJ 595) – Calea Timișoarei (DJ 595) TN km 2 + 266; pentru traficul ușor (marcat cu albastru în imagine) varianta de traseu va fi: TN km 2 + 266 Calea Timișoarei (DJ 595) – Strada Lacului – Strada Bujorilor (Municipiul Timișoara) – DN 59 (Calea Șagului din Municipiul Timișoara) – B-dul Liviu Rebreanu – Calea Martirilor 1989 (DJ 595) – Calea Timișoarei (DJ 595) TN km 2 + 266.
„Pentru asigurarea siguranței rutiere, pe perioada execuției lucrărilor, se va asigura semnalizarea temporară corespunzătoare tipului de lucrări care vor fi executate. După finalizarea montării noilor șine și a barierei, traficul feroviar va fi reluat în 3 zile. Traficul rutier va fi reluat după 12 zile, perioadă necesară pentru fixarea adezivului de prindere. Din cauza reluării traficului feroviar după 3 zile, nu este posibilă realizarea unei treceri provizorii peste calea ferată”, a transmis Primăria Giroc.
Be the first to write a comment.