În centrul Timișoarei va apărea, în viitorul apropiat, un nou cartier modern. Acesta va fi realizat în zona Antenelor. Miercuri, 18 septembrie, de la ora 17.00, la Cinema Timiș, timișorenii sunt invitați să participe la prezentarea „Strategiei de dezvoltare a zonei Antenelor”.

De peste un an, primăria colaborează strâns cu specialiști, proprietari și comunitatea locală pentru a găsi cele mai bune soluții privind transformarea zonei antenelor într-un cartier modern și conectat cu toate zonele orașului. Rezultatele le vom prezenta miercuri. Viitorul Timișoarei depinde de implicarea fiecăruia dintre noi, astfel că, prezentarea este urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri”, a informat Primăria Timișoara.

Alături de primarul Dominic Fritz, se vor afla în fața participanților arhitectul-șef Gabriel Almăjan, Darius Jumanca – cel mai mare proprietar din zonă, Prof. Nicolae Popa de la Universitatea de Vest din Timișoara și Arh. Teodora Constantinescu.

Potrivit Primăriei Timișoara, zona Antenelor reprezintă „cea mai ambițioasă transformare a unui spațiu fost industrial în cartier din România”.

Formularul de înscriere la prezentarea Strategiei de Dezvoltare pentru zona Antenelor este disponibil AICI!