Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a realizat, sâmbătă, o vizită pe șantierul ultimul tronson al autostrăzii A1 Lugoj – Deva, pe care vor fi construite și celebrele tuneluri pentru urși.

Sunt vreo 450 de muncitori pe șantier zilnic, aproape 200 de utilaje, urmând probabil ca în lunile viitoare, din discuțiile pe care le-am avut cu constructorul, să se dubleze numărul de persoane și de utilaje. S-au atacat toate portalurile, absolut tot, se lucrează în forță. Am încredere și în directorul de șantier. Este cel care a fost director de șantier pe centura Timișoarei și ați văzut că lucrurile au mers foarte bine și acolo. Toate lucrurile sunt într-o desfășurare cât se poate de bună. Vă spun că țin foarte mult, și eu, și toți bănățenii ținem foarte mult ca acest tronson să fie gata mai repede decât este termenul limită. De ce? Pentru că dincolo de necesitatea pe care o știm cu toții, eu cred că este o rușine ceea ce s-a întâmplat aici în acești ani”, a declarat Sorin Grindeanu.

Concret, constructorii au început deja lucrările la portalurile de acces, apoi vor intra în etapa de foraj a tunelurilor, cu o lungime totală de 2,13 kilometri. Utilajele necesare construcției celor 9,13 kilometri de autostradă dintre Margina și Holdea sunt în șantier, iar depozitele cu anrocamente și balast sunt alimentate în flux continuu.