O femeie din Timișoara s-a trezit cu mascații la ușă, marți dimineața. Asta după ce s-a dat drept medic și a realizat o serie de intervenții estetice. Așadar, au fost realizate două percheziții, la locuința și la cabinetul femeii, într-un dosar penal pentru exercitarea fără drept a unei profesii.

Din cercetările desfășurate a reieșit faptul că o femeie, din Timișoara ar fi exercitat profesia de medic, efectuând intervenții de estetică, remodelare și întreținere corporală, fără a fi autorizată în acest sens. În fapt, într-un spațiu neautorizat și neadecvat, aceasta ar fi efectuat tratamente de rejuvenare cu fillere (acid hialuronic), toxină botulinică (botox), mezoterapie, topire de grăsime cu diferite substanțe speciale, pentru care legea prevede calitatea de medic cumulată cu o competență specială recunoscută, femeia neavând absolvită nicio facultate de medicină și nefiind activă în niciun colegiu al medicilor din România. Având în vedere concluziile cercetărilor, a fost dispusă efectuarea a două percheziții, la domiciliul și un presupus cabinet medical al femeii, din municipiul Timișoara”, a informat Poliția Timiș.

În urma perchezițiilor realizate de către polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, au fost ridicate mostre de instrumentar medical și substanțe specifice intervențiilor estetice cu valoare probatorie, în vederea continuării cercetărilor.