Trei oferte au fost depuse la licitația publică organizată în vederea desemnării unui constructor pentru Institutul Regional de Oncologie din Timișoara. Este vorba de trei asocieri. Și anume, CONSTRUCTII ERBASU împreună cu 15 firme, BOG’ART împreună cu 29 de firme și Synergy Construct împreună cu 13 firme.

Cele trei oferte sunt analizate din punct de vedere tehnic de către Compania Națională de Investiții. Institutul Regional de Oncologie din Timișoara reprezintă o investiție care se ridică la aproximativ 250 milioane de euro, bani asigurați din fonduri europene, prin PNRR. Investiția va fi realizată în locul clădirii-fantomă din Calea Torontalului.

Conform proiectului, viitorul Institut Regional de Oncologie Timișoara va avea 250 de paturi și va cuprinde un ambulator de specialitate integrat cu 26 de cabinete medicale pentru fiecare subspecialitate, precum și săli de tratament. Totodată, unitatea medicală care se va construi pe Calea Torontalului va dispune de șase săli de operație, radioterapie, laborator de medicină nucleară, dar și un centru de transplant medular și celule stem.