Având în vedere că la data de 1 decembrie au loc alegerile parlamentare, Mihai Ritivoiu, prefectul de Timiș, anunță că la Timișoara va fi organizată o ceremonie mai restrânsă.

Avem alegeri parlamentare în 1 Decembrie, motiv pentru care Ziua Națională va fi sărbătorită într-o ceremonie mai restrânsă. Păstrăm același cadru, cu depunere de coroane la ora 09:00 la Cimitirul Eroilor și cu ceremonie militar-religioasă și defilare la ora 11:00 în fața Catedralei. Având în vedere implicarea a sute de cadre ale Ministerului de Interne în paza secțiilor de votare și a buletinelor de vot, și efectivele din cadrul defilării vor fi mai reduse”, a declarat Mihai Ritivoiu.

Prefectul de Timiș a îndemnat cetățenii să vină la urne în data de 1 decembrie.

„Asta nu înseamnă că bucuria sărbătorii nu va fi aceeași. Completăm programul în perioada următoare cu o serie de exerciții demonstrative ale trupelor și de manifestări culturale. Iar dragostea de țară ne-o putem manifesta cel mai simplu și eficient participând într-un număr cât mai mare la vot și consolidând astfel tânăra noastră democrație. Ne vedem pe 1 Decembrie”, a afirmat Mihai Ritivoiu.