O mulțime de oameni s-au așezat la coadă, miercuri, în fața Muzeului Național de Artă din Timișoara, pentru a admira gratuit expoziția „Luminile lui Caravaggio”. În prima miercuri a fiecărei luni, instituția oferă intrare liberă la expoziție. În total, miercuri au fost disponibile 2.000 de bilete gratuit.
„Datorită cererii mari, am suplimentat cu încă 1000 de bilete! Grăbește-te să îți asiguri locul la această expoziție! Cum te poți bucura de această experiență? Vino direct la casieria muzeului și ia-ți biletul gratuit”, a informat Muzeul Național de Artă din Timișoara.
Vizitatorii pot explora colecția impresionantă de lucrări aduse de la Florența, semnate de Caravaggio și alți artiști din aria sa de influență: Lorenzo Lotto, Juseppe Ribera, Gian Battista Caracciolo, Dirck van Baburen, Mattia Preti, Gerrit Van Honthorst și alții.
Be the first to write a comment.