Sursa foto: g4media.ro

România se află în acest blocaj politic din cauza liderilor actuali ai PSD ṣi PNL, care au luat decizii ce au condus la sugrumarea democraṭiei.

  • În primul rând au comasat localele cu europarlamentare, unde au mers pe liste comune. Acest lucru a transmis către cetăṭeni un mesaj extrem de prost, precum ṣi semnul că cele două partide vor puterea totală.
  • În al doilea rând prostia numită „rotativa” premierilor, pentru a-l mulṭumi pe groparul statului român, KWI.
  • În al treilea rând, aroganţa inimaginabilă a comunicatorilor PSD, care transmiteau, pe la Aneta (sic!) 3, la emisiunile de tip Cântarea României, varianta neoprotestantă, că au atâtea voturi la teṣcherea încât pot să dea ṣi altora.
  • În al patrulea rând, drenarea de voturi de la PSD spre alṭi candidaţi, pentru a-i asigura lui Marcel Ciolacu un tur doi lejer. Ṣi exemplele pot continua.

Revenind în prezent, este ridicol ce se întâmplă în PSD, după simulacrul de demisie de onoare a dlui Ciolacu, omul care a ratat turul doi, o premieră negativă, la pachet cu cel mai mic scor la parlamentare din istoria PSD. Acum, ca la un montaj de doi lei, diverṣi lideri îl cheamă înapoi…e o prosteală pe faţă, care din nou va îndepărta oamenii de PSD.

Dar oare actualii ṣefi ai PSD când vor face o analiză a impactului pe care l-a avut scandalul Nordis în această campanie electorală ṣi a rolului nefast pe care îl au cei care azi conduc partidul. Din păcate, fără un PSD puternic s-a pierdut controlul pe centrul scenei politice…iar efectul se vede, cresc extremele.

Degeaba PSD rămâne cel mai structurat partid din România, credibilitatea partidului a fost făcută praf de actualii şefi. Da, şefi, pentru că dacă erau lideri duceau PSD măcar în turul al doilea ṣi adunau vreo 30% din voturi.