Joi seara, în ședința Consiliului Local Timișoara, a fost ales și al doilea viceprimar al Timișoarei. Este vorba de Paula Romocean (USR), care va renunța la funcția de deputat, obținută în urma alegerilor parlamentare.

Este o onoare să servesc Timișoara, acest oraș care m-a inspirat mereu. Astăzi sunt mândră să fiu prima femeie viceprimar din istoria Timișoarei. O onoare, dar și o responsabilitate imensă pe care o primesc cu toată seriozitatea. În ultimele zile, am avut de luat o decizie grea. După cum știți, am candidat pentru Parlament, însă în noul context politic, am ales să mă dedic Timișoarei pentru a ne asigura că drumul rămâne cel decis de cetățeni pe 9 iunie: european, de modernizare, stabil. Ne așteaptă provocări mari. România intră într-o etapă de turbulențe economice, iar Timișoara trebuie să-și păstreze traiectoria de prosperitate. Mă angajez să fiu un partener solid și principial pentru cei care investesc în orașul nostru. Vin din mediul privat, știu ce înseamnă provocările unui antreprenor și sunt hotărâtă să îmbunătățim relația cu mediul privat. Voi fi acea curea de transmisie între industrie, antreprenoriat și administrație, pentru ca dezvoltarea orașului să meargă înainte. Știu că încrederea se câștigă prin fapte și prin dialog. Ușa mea va fi mereu deschisă pentru cetățeni, pentru societatea civilă și pentru toți cei care iubesc acest oraș la fel de mult ca mine. Pentru că Timișoara merită”, a declarat Paula Romocean.

Pe lângă Paula Romocean, PSD și PNL l-au propus pe Cosmin Tabără pentru această funcție. Însă Romocean a obținut 14 voturi, iar Tabără doar șase. De asemenea, patru voturi au fost împărțite, după ce ambii candidați au fost ștampilați pe buletine.

Paula-Ana Romocean a fost aleasă astăzi prima femeie viceprimar a Timișoarei! Felicitări! Abia aștept să vadă timișorenii cât de implicată, competentă și integră ești. Mândru că ești în echipa Timișoarei”, a afirmat primarul Dominic Fritz.