Probleme majore au apărut pe șantierul pasajului Solventul din Timișoara, în timpul lucrărilor de împingere a chesonului pe sub cele zece linii de cale ferată. În urmă cu două zile, o bucată de pământ s-a surpat între liniile de cale ferată.
„În 26.01.2025, după o etapă de împingere a chesonului, a apărut o surpare a terenului între liniile CF Rampa Veche și linia CF Rampa Mare. În 27.01.2025 s-a întrunit o comisie mixta formată din antreprenor, beneficiar, supervizor, reprezentanții CNCFR SA – SRCF Timișoara, pentru a stabilii condițiile de lucru în siguranță a execuției pasajului. Lucrările de împingere a chesonului se vor relua după emiterea de către proiectant a soluției de remediere, inclusiv a condițiilor de execuție cu perturbarea minima a traficului feroviar. În urma surpării terenului pe zona liniei de garare în remiza SC RegioCalatori SA, au existat perturbări în circulația feroviară. Circulația afectată de incident este reluată parțial în acest moment”, a transmis CFR Infrastructură Timișoara.
În aceste condiții, împingerea chesonului a fost suspendată, urmând a fi reluată, cel mai probabil, peste câteva zile.
„Nu suntem sistați cu șantierul. Într-adevăr, împingerea a fost oprită ieri. Am stabilit un plan de măsuri. Proiectantul va dispune anumite modificări și, probabil, până la sfârșitul săptămânii acesteia, vom relua împingerea. Vom face o monitorizare foarte exactă, mai ales că ne apropiem de linia următoare, este cea care ne conectează cu Serbia și e important să monitorizăm minut de minut modul în care afectează împingerea stratul de la suprafață. Probabil vom reduce un pic ritmul de împingere. Dacă am văzut progres de 2 metri pe zi, probabil aceste progrese vor fi mult mai mici de acum încolo”, a declarat Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei.
Be the first to write a comment.