În această săptămână, au început lucrările de modernizare a Bibliotecii Județene Timiș „Sorin Titel”. Cu o finanțare prin Programul Național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, Biblioteca Județeană Timis din Piața Libertății din Timișoara va beneficia, în urma reabilitării, de un spațiu modern, amenajat la cele mai înalte standarde.
În urma reabilitării, clădirea va fi dotată inclusiv cu un lift panoramic, avându-se în vedere inclusiv amenajarea curții exterioare și asigurarea condițiilor optime de siguranță și supraveghere video a clădirii.
Reabilitarea clădirii BJT va face posibilă încadrarea clădirii în normele de eficiență energetică, vor fi efectuate intervenții la nivelul structurii și a componentelor arhitecturale, dar și la șarpantă și la fațadă. De asemenea, vor fi înlocuite instalațiile interioare și se va monta un chiller pentru asigurarea unui climat corespunzător.
Durata de execuție a lucrărilor este de 24 de luni de la ordinul de începere.






Be the first to write a comment.