Un azil din comuna Șag a fost închis temporar, în urma unui control realizat de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor Timiș. Potrivit reprezentanților instituției, au fost constatate mai multe nereguli care puneau în pericol sănătatea și siguranța celor 60 de beneficiari aflați în îngrijire.
„În cadrul controlului, au fost identificate următoarele abateri grave: blocul alimentar era neigienizat corespunzător, vesela folosită era ciobită, din plastic nealimentar, iar detergentul de vase nu conținea dezinfectant; camerele în care sunt cazați beneficiarii prezentau infiltrații de apă în pereți, mucegai și saltele murdare și pătrate; băile aveau pereți și tavane cu infiltrații, obiecte sanitare ruginite și neigienizate; majoritatea încăperilor erau în renovare, deși erau locuite, iar porțiuni de pereți nu erau tencuite și întrerupătoarele nu erau fixate în tencuială”, a informat ANPC.
În urma constatării acestor deficiențe, comisarii au aplicat două amenzi în valoare totală de 22.500 lei și un avertisment. De asemenea, s-a decis oprirea temporară a prestării serviciilor și s-a făcut propunerea de închidere a centrului pentru o perioadă de cel mult șase luni, până la remedierea deficiențelor grave.
Be the first to write a comment.