Victor Ponta și-a anunțat oficial candidatura ca independent la alegerile prezidențiale, joi, în cadrul unei conferințe de presă.

Vreau să confirm faptul că am luat decizia de a candida pentru funcţia de preşedinte. (…) Mă văd ca un preşedinte activ şi implicat care jumătate din zi şi-o va petrece la Palatul Victoria, alături de primul ministru, de membrii Guvernului pentru a pune în practică ceea ce ei au primit ca şi mandat de la poporul român şi ceea ce eu primesc ca mandat de la poporul român. M-am decis să intru în această bătălie după ce am văzut, în primul rând, anularea alegerilor. A fost un eveniment șocant și pentru mine, și pentru toți românii. Dar, de asemenea, am văzut cum se schimbă lumea. (…) Și eu cred că România are doar două variante. Să îmbrățișeze această schimbare, să schimbe ceea ce generațiile care vin din urmă își doresc, sau să stăm așa încremeniți într-un proiect politic din urmă cu mulți ani și să nu înțelegem să ne plângem de ce nimeni nu ne ajută și noi nu ne putem ajuta pe noi înșine”, a afirmat Victor Ponta.

Fostul premier a precizat că s-a schimbat mult în ultimii zece ani. Victor Ponta a susținut că prima modificare pe care o va propune Parlamentului va fi aceea ca referendumurile din România să „devină obligatorii”, pentru ca ceea ce decid românii să fie implementat.

Victor Ponta a precizat că săptămâna viitoare va depune oficial candidatura pentru funcţia de preşedinte al ţării. Acesta a strâns peste 200.000 de semnături. Victor Ponta este „foarte convins” că de data aceasta va câştiga alegerile prezidenţiale.

În cadrul conferinței de presă de joi, Victor Ponta a anunțat că nu va mai fi membru PSD.

Eu am avut şi am întotdeauna şi tot respectul, şi toată recunoştinţa şi toată dragostea pentru votanţii PSD, pentru că m-au votat deputat, prim-ministru, preşedinte chiar dacă nu am câştigat şi pentru aceşti votanţi îmi voi face întotdeauna datoria. Am căutat soluţia cea mai elegantă prin care să nu-i deranjez pe liderii PSD care au înţelegea lor cu PNL-ul, ştiu că e mare presiune din partea PNL să fiu dat afară şi nu mai am calitatea de membru al PSD. Dacă din teamă sau din slugărnicie o să vrea să mă excludă, am mai fost o dată exclus din PSD, pentru că am zis că nu e normal ca PSD să-şi dea jos propriul guvern şi să ajungă la mâna lui Iohannis. Am avut dreptate atunci, poate am greşit cu omul de atunci, se poate, aşa, când văd zilele astea mă gândesc, dar pe principiu am avut dreptate şi acum am dreptate şi îmi asum absolut orice fel de sancţiune din partea conducerii oricărui partid”, a declarat Victor Ponta.