Un bărbat a avut parte de un sfârșit tragic. Individul s-a aruncat, sâmbătă, de pe pasarela pietonală de la Parcul Copiilor din Timișoara.
„Sâmbătă, 17.05.2025, la ora 15:17, am fost anunțați prin SNUAU 112 despre o persoană (bărbat) posibil înecată în canalul Bega, în Timișoara, de pe podul Pestalozzi. A fost alertat Detașamentul 1 Timișoara și la locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de primă intervenție si comandă, o autospecială de descarcerare, echipate cu bărci, o motocicletă SMURD și un echipaj SMURD, precum și autospeciala de scafandri cu 3 scafandri. Echipajele de intervenție se suplimentează cu încă 6 bărci de la celelalte subunități de intervenție ale Inspectoratului”, a informat ISU Timiș.
După câteva ore de căutări, trupul bărbatului a fost găsit. Din nefericire, nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul. Deocamdată, nu se cunoaște identitatea acestuia.
„În urma verificărilor efectuate, asupra acestuia nu a fost găsit documentul de identitate sau alte acte care să ateste identitatea persoanei. Bărbatul a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Timișoara, în vederea efectuării necropsiei. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și continuă cercetările, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc nefericitul eveniment”, a transmis IPJ Timiș.








Be the first to write a comment.