„Castelul” din Moșnița Nouă ar putea fi cumpărat de Consiliul Județean Timiș, în perioada următoare. Instituția intenționează să mute în această clădire Clinica de Psihiatrie a Spitalului Județean Timișoara. Secția își desfășoară activitatea în condiții improprii, într-o clădire situată pe str. Iancu Văcărescu din Timișoara. CJ Timiș plătește pentru acest imobil o chirie lunară de 10.000 de euro.

Așadar, miercuri, în ședința Consiliului Județean Timiș, s-a votat un proiect de hotărâre referitor la „aprobarea participării comisiei mixte la negocierea prețului de vânzare a imobilelor aferente Hotelului Castel Royal – Moșnița”.

Încă din primele zile alea mandatului am încercat să identificăm soluții pentru a muta Clinica de Psihiatrie de pe Văcărescu într-un spațiu adecvat, decent, așa cum ar trebui să fie orice spital în secolul acesta, într-un oraș modern, într-un județ modern și într-o țară care se dorește europeană. Din partea spitalului am primit solicitarea să începem aceste discuții cu proprietarii castelului. Înțeleg că s-au făcut solicitări către ISU și DSP. Dinspre spital avem acordul acestora că poate fi adaptată această clădire pentru a fi clinică de psihiatrie și a scoate, repet, acei oameni din condițiile jalnice în care se prezintă astăzi spitalul de pe Văcărescu. Ne-am dori, în măsura în care prețul este unul rezonabil, să pornim negocierile și să ajungem la un preț care să fie avantajos și pentru noi, pentru județul Timiș, și să pornim imediat investițiile pentru a adapta acea clădire pentru ceea ce este nevoie și a face o clinică modernă de psihiatrie în județul Timiș”, a afirmat Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, în plen.

CJ Timiș este dispus să plătească cel mult 2,8 milioane de euro pentru „castelul” din Moșnița Nouă.