O percheziție a avut loc, marți dimineața, la Spitalul Municipal Timișoara, într-un dosar penal în care se realizează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și fals intelectual. Descinderea s-a desfășurat în cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române. Acțiunea a fost realizată de către polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.
„În fapt, s-a stabilit faptul că deciziile de încetare a contractelor individuale de muncă ale unor persoane, angajați ai unei unități medicale din cadrul sistemului public, ar fi fost întocmite real în data de 14 martie 2025, dar antedatate, fiind prezentată 11 martie 2025 ca dată de emitere, astfel încât să poată intra sub incidența prevederilor O.U.G. 9/ 06.03.2025 deși la data întocmirii acestora intrase în vigoare O.U.G. 12/13.03.2025 care suspenda efectele O.U.G. 9/06.03.2025 (de modificare și completare a unor acte normative) după cum urmează: la Art 38 din Legea 153/2017 se introduce Alin 10 ce prevede că „ Raporturile de munca ale personalului contractual plătit din fonduri publice …care îndeplinește condițiile de pensionare și care a fost emisă decizia de pensionare -încetează de drept…”; conform OUG 12/13.03.2024 – Art VI – începând cu data intrării în vigoare a prezentei se suspendă prevederile art. 38 Alin 10 din Legea cadru 153 / 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, până la 31.12.2025”, a informat Poliția Timiș.
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii situații de fapt.








Be the first to write a comment.