Vești proaste pentru infrastructura sportivă din Timișoara! Pentru a acoperi deficitul bugetar, se intenționează stoparea finanțării pentru patru din cele șase stadioane noi. Printre acestea se numără și noul stadion „Dan Păltinișanu” din Timișoara.
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, este revoltat și spune că nu va susține un guvern care va bloca această investiție.
„Este inacceptabil ca Timișoara să deconteze erorile altora. După peste 30 de ani de contribuții la bugetul statului este inadmisibil să se taie, din nou, investiții din Timiș. Să se taie de la județele unde s-a investit foarte mult în ultimii ani. Nu voi accepta sub nicio formă ca stadionul din Timișoara să fie tras pe linie moartă. Să fie foarte clar, nu voi susține un guvern care nu înțelege importanța acestei investiții, iar Timișoara nu poate să mai plătească greșelile altora. Înțeleg nevoia unor economii, dar acestea trebuie făcute prin subțierea aparatului bugetar, nu prin oprirea unor investiții. După 35 de ani de contribuții majore la bugetul de stat, a venit rândul Timișoarei să beneficieze de fonduri guvernamentale. Nu voi accepta niciodată ca proiectul Dan Păltinișanu să fie scos de pe lista obiectivelor finanțate”, a declarat Alfred Simonis.
Cele patru stadioane vizate pentru stoparea demarării construcției au costuri estimate de peste 538 de milioane de euro: Dinamo – 172 milioane de euro, Timișoara – 169 milioane de euro, Pitești – 100 milioane de euro și Constanța – 97 milioane de euro.








Be the first to write a comment.