Județul Timiș s-a aflat, luni, sub cod roșu de vijelii puternice. Așadar, ISU Timiș informează că s-a solicitat intervenția pompierilor pentru degajarea a 22 copaci căzuți și două degajări de cabluri/fire, căzute în Timișoara și județ, precum și un acoperiș căzut în Lugoj.

La Lugoj, o femeie a fost transportată la spital de către ambulanța SAJ în stare conștientă și cooperantă, prezentând escoriații de la acoperișul căzut. Totodată, în județul Timiș s-au produs două incendii de vegetație uscată în Lugoj și Moșnița Nouă.

„În continuare se înregistrează apeluri care să solicite intervenția pompierilor în urma efectelor fenomenelor hidrometeorologice avertizate”, a informat ISU Timiș.