În sfârșit, Maternitatea Odobescu își redeschide porțile în noua locație. Mai precis, primii bebeluși vor veni pe lume în clădirea din zona Blașcovici joi, 24 iulie.
„Mâine vor veni pe lume primii bebeluși la noua Maternitate a Municipalului (Odobescu). Am deschis-o azi pe strada Franyo Zoltan nr. 6, în Blașcovici. Noua maternitate înseamnă peste 100 de paturi, secții de Obstetrică și Neonatologie, complet dotate, o secție ATI adaptată cerințelor actuale, saloane mamă – copil, săli de naștere moderne. Au fost realizate și adaptări tehnice, în special pentru a putea integra o secție ATI. Toate acestea au necesitat timp și efort coordonat. Dar dincolo de cifre și echipamente, vorbim despre un loc în care mii de vieți vor începe, într-un spital curat, adaptat la cerințele medicale actuale și sigur”, a afirmat Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei.
Noul spațiu, aflat pe str. Franyo Zoltan 6, dispune de blocuri operator complet echipate, saloane cu 102 paturi, lift pentru transportul tărgilor, unitate de transfuzie sanguină, spații administrative și acces dedicat ambulanțelor.
Vechea clădire a Maternității Odobescu, de pe B-dul 16 Decembrie, a fost închisă din cauza riscurilor majore de siguranță.












Be the first to write a comment.