Dan Alexa a fost prezentat în mod oficial, vineri, ca antrenor la Politehnica Timișoara.

Am așteptat de foarte mult timp momentul ăsta. Cred că fiecare suporter al lui Poli aștepta clipa asta, pentru că eu cred că din momentul ăsta cumva avem șansa să revenim pe harta importantă fotbalistică a țării. Cred că este proiectul vieții mele, pentru că o să fiu foarte implicat sentimental. Îmi doresc foarte mult ca Poli să revină în Liga 1. Am și un obiectiv, în doi ani echipa să fie în prima Ligă”, a afirmat Dan Alexa.

Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a ținut să-i mulțumească lui Dan Alexa pentru că a acceptat să antreneze echipa de fotbal a Timișoarei.

De astăzi, Politehnica Timișoara pornește la un drum nou, unul pe care ni-l dorim cu toții să ducă într-o singură direcție: elita fotbalului românesc pentru că Poli acolo își are locul. Prezentarea oficială a noului antrenor, Dan Alexa, a adus în același loc decidenții locali și reprezentanții Universității Politehnica, dar în acest cadru nu ne veți vedea des pentru că țelul nostru este să sprijinim clubul, nu să ne transformăm în oameni de fotbal. Treaba noastră este să asigurăm cele mai bune condiții pentru ca Dan Alexa, staff-ul său și jucătorii să facă din Poli ceea ce a mai fost. Vreau să îi mulțumesc lui Dan pentru că are încredere în proiectul pe care l-am pornit și îmi doresc enorm să reușească să ne aducă tuturor bucurii. Noi, în schimb, la Consiliul Județean, construim stadionul Dan Păltinișanu, găsim soluții pentru o bază serioasă de antrenament și susținem cât putem echipa”, a declarat Alfred Simonis.

La eveniment a fost prezent și primarul Dominic Fritz. Asta în condițiile în care Primăria Timișoara a aderat la începutul verii la Asociația Club Sportiv Știința Poli Timișoara, alături de Universitatea Politehnica Timișoara și Consiliul Județean Timiș.

Speranța noastră, bineînțeles, este ca prin această echipă – Poli Timișoara – să inspirăm cât mai mulți copii și tineri din oraș să practice sport, să joace fotbal și să viseze că pot deveni jucători. Pentru noi, componenta de pepinieră este esențială”, a subliniat Dominic Fritz.