CODRU Festival își deschide porțile vineri, 29 august, de la ora 16.00, la Pădurea Verde din Timișoara. Ediția aniversară din acest an, CODRU5 – QUINTESSENCE, va aduce trei zile de muzică live, artă, experiențe unice și zeci de artiști.
Pe scenele CODRU vor urca artiști internaționali și români de excepție. Printre aceștia, Akua Naru (SUA), una dintre cele mai importante voci feminine ale hip-hop-ului global, legendarul Goran Bregović & Wedding and Funeral Band, grupul georgian Trio Mandili, dar și nume consacrate din România: Subcarpați, Irina Rimes, Deliric x Silent Strike, Phoenix, Vița de Vie, COMA sau Dirty Shirt.
„CODRU5 înseamnă o ediție de suflet, cu artiști care ne inspiră, ne emoționează și ne aduc împreună. Vom avea concerte memorabile, zone de relaxare în natură și o comunitate care lasă în urmă nu doar amintiri, ci și păduri. Este mai mult decât un eveniment, este o poveste care se scrie cu fiecare dintre voi”, a declarat Victor Balaniuc, Co-fondator și General Manager CODRU Festival.
CODRU nu este doar o experiență de festival, ci și un spațiu pentru comunitate și creativitate. În timpul zilei, participanții vor găsi: activități și ateliere pentru copii și familii; expoziții de artă și instalații interactive; zone de relaxare în mijlocul naturii; o ofertă gastronomică variată, cu preparate internaționale și locale.
Biletele la CODRU Festival sunt disponibile pe www.codrufestival.ro și www.iabilet.ro.











Be the first to write a comment.